“Cum se percepe o femeie pe sine însăşi sau cum – prin ce lentile distorsionante, cu ce preconcepţii induse de o educaţie cvasipatriarhală – îi vede ea pe ceilalţi? Care sunt graniţele libertăţii ei de opţiune şi ce obstacole întâlneşte voinţa ei de a juca alte roluri decât acelea ce-i sunt tradiţional atribuite? [...] Sunt întrebări identificabile în ţesătura narativă a cărţilor Cellei Serghi. Eroinele acestei autoare se revoltă împotriva unei ordini sociale rigide, vor să-şi afirme identitatea – feminină şi nu doar –, impulsionate nu atât de mult invocata fantasmă a „căutării fericirii“ (tema asociată de critică, în virtutea unei inerţii de judecată, aşa-numitei „literaturi feminine“), cât de o firească, omenească nevoie de integrare şi de recunoaştere.”
